O sursă excelentă de scriere de mână informală am găsit în cărțile vechi din Biblioteca Digitală a Bucureștilor (pe vremuri Dacoromanica).
Foarte multe dintre ele sunt adnotate de proprietari. Nu mă descurc cu cele în slavonă dar am găsit câteva pe care am reușit să le citesc.
Asta este preferata mea.
Și aici transliterarea:
”Sf(â)ntului
Mu(c)enic Tryfon, ce să
zici la grădină, la vie și la holde,
Blăstemuvă pre voi hierile
ceale de multe fealuri, vie-
rmi, omidele, gândaci, și
lăcustele, șoreci și cârti-
țele, și neamurile ceale
de multe fealiuri al muștelor,
și al mușițelor și al molilor
și al furnicilor, și al viespilor,
șiacelor cu multe picioare, și
al neamurilor celor de multe fea-
luri al jigăniilor celora ce să
târăe pe pământ, și al pase-
rilor ce zboară carele aduc
(st)ricăciune, și deșertăciune
holdelor, viilor și pomilor, și
(g)rădinilor cu Dumnezău Tatăl.”
Ultimul rând nu se vede.
Pe pagina următoare sunt înșirați câțiva dedicanți, Petre Toderesă, Cosma cu fomeea și Pașcu, Iuon, încă un Iuon, Găvrilă, Iliea, toți cu fomeea.
Cam ăsta e scenariul pe care mi-l imaginez.
Cartea probabil că a aparținut unui preot, fiind un molitvenic, adică un fel de manual pentru preoți. (definiția exactă: Carte în care sunt cuprinse orânduielile și rugăciunile prescrise pentru conferirea sfintelor taine și a altor rânduieli bisericești, de sfințire și de binefacere; trebnic).
Cei înșirați pe a doua pagină l-au plătit pe preot ca să blesteme toate viețuitoarele care le amenințau avutul iar consemnarea blestemului într-o carte bisericească era menită să sporească magia vorbelor. Desigur, blestemul trebuia să acționeze doar în viile, holdele și grădinile celor pomeniți.
Apare în Molitvenic, izvodit din slovenie pre limba rumânească, tipărit la Bălgrad (Alba Iulia) în 1689, CRV 87, paginile 430 și 431 pe site-ul Biblioteca Digitală a Bucureștilor.
